636 open roles
Contract Manager Senior
Job description
Responsabilitățile tale Analizarea prevederilor contractului și identificarea livrabilelor cu respectarea termenelor contractuale, pentru identificarea riscurilor din perspectivă tehnică și juridică pe care le pot implica drepturile și obligațiile părților Gestionarea contractelor principale și oferirea suportului în administrarea contractelor de subcontractare/ furnizare/prestări servicii atât în faza de întocmire a ofertelor, cât și în faza executării contractului Informarea Managementului de Proiect cu privire la stadiul proiectului prin raportare la termenele contractuale, monitorizarea lucrărilor din perspectiva obligațiilor contractuale și a îndeplinirii punctelor de referință, inclusiv cu privire la potențiale modificări/revendicări/ riscuri de penalități și încălcări ale contractului Gestionarea, analizarea și menținerea la zi a corespondenței contractuale, oferirea de consultanță echipei de proiect în ceea ce privește obligațiile contractuale și riscurile identificate, precum și furnizarea de metode de soluționare a eventualelor probleme identificate Redactarea corespondenței către beneficiari, consultanți, subantreprenori, prestatori și/sau furnizori, conform prevederilor contractului Colaborarea cu Plannerii și Managementul de Proiect pentru analizarea întârzierilor înregistrate în finalizarea proiectelor și identificarea unor măsuri de remediere din punct de vedere contractual, pentru pregătirea strategiei contractuale Evaluarea riscurilor contractuale, pregătirea și redactarea notificărilor de revendicare, precum și a fundamentării revendicărilor, inclusiv în ceea ce privește prelungirea duratei de execuție și cuantificarea costurilor suplimentare Oferirea de asistență contractuală echipelor de proiect pentru rezolvarea situațiilor apărute în relațiile lor cu managementul autorităților contractante/ beneficiarilor/ partenerilor comerciali Elaborarea propunerilor de modificare aferente lucrărilor suplimentare sau optimizărilor aduse proiectului Oferirea unei viziuni contractuale ușor de înțeles asupra aspectelor privind angajamentele companiei față de beneficiari, parteneri și principalii subantreprenori și furnizori Competențele tale Studii superioare finalizate (domeniu – Construcții/Drept) Minimum 10 ani experiență într-o poziție similară în domeniul construcțiilor Cunoștințe și experiență în cadrul proiectelor desfășurate cu respectarea legislației relevante în domeniul achizițiilor publice sau proiecte în cadrul cărora au fost folosite formele contractuale de tip HG1 și contracte comerciale între privați Abilități excelente de comunicare scrisă și orală Abilități de planificare, organizare, prezentare Cunoștințe de limba engleză - nivel mediu Cunoștințe bune operare PC (Excel, Word, PowerPoint) Beneficiile tale Abonament privat de servicii medicale Oferte personalizate - 7card; Bookster; Parteneriate bancare PORR Academy - academie internă pentru cursuri de pregătire Programe pentru dezvoltarea personală și profesională Te așteptăm în echipa noastră pentru a construi împreună!
Description copied from Porr Group's careers page. Read the full posting before you apply.
More jobs at Porr Group
Kalkulator Tunnelbau
Porr Group· Düsseldorf, NW, GermanySenior Kalkulator Tunnelbau
Porr Group· Düsseldorf, NW, GermanyAuszubildender zum Tiefbaufacharbeiter
Porr Group· Ainring, BY, DEAuszubildender zum Baugeräteführer
Porr Group· München, BY, DEAuszubildender zum Baugeräteführer
Porr Group· Eisenhüttenstadt, BB, DE
More jobs in Timisoara
AI Architect
EY· Timisoara, RO, 300011Talent Acquisition Specialist with German
Kärcher· Timișoara, ROOperator mentenanță betoane Timișoara 1
Holcim· Timisoara, ROConsilier vânzări Timișoara
Hornbach· Timişoara, ROLucrător Comercial (Perioadă determinată luna Decembrie)
Primark· Timisoara, ro
